Aplicațiile informatice și echipamentele de ultimă generație sunt esențiale pentru activitatea de zi cu zi a Centrului. Departamentul IT cuprinde următoarele trei secții: secția Servicii de asistență tehnică, secția Infrastructură IT și secția Dezvoltare.
Secția Dezvoltare
Secția Dezvoltare proiectează, realizează și întreține aplicațiile IT și bazele de date necesare funcționării Centrului.
De asemenea, secția gestionează aplicațiile și serviciile IT achiziționate de la furnizori externi, precum cele furnizate de alte instituții sau de întreprinderi private, și contribuie la cercetarea, integrarea și implementarea lor în mediul IT al Centrului.
Secția Servicii de asistență tehnică
Secția Servicii de asistență tehnică este punctul de contact unic pentru toate problemele și întrebările utilizatorilor interni și externi legate de diversele domenii ale informaticii: hardware, software, telecomunicații și infrastructură. Ea gestionează totalitatea echipamentelor, a programelor informatice și a soluțiilor legate de activitatea desfășurată, cu scopul de a oferi o arhitectură informatică coerentă și performantă pentru fiecare stație de lucru.
Secția Infrastructură IT
Secția Infrastructură IT furnizează și întreține infrastructurile IT centralizate care permit îndeplinirea obiectivelor Centrului și garantează reziliența acestor infrastructuri cu ajutorul unui plan de continuitate și de restabilire a activității. Secția supraveghează disponibilitatea și securitatea datelor referitoare la Centru și a celor furnizate de clienți și parteneri și gestionează centrele de date și serviciile de tip cloud în care se regăsește capacitatea de stocare și procesare a informațiilor, necesară pentru desfășurarea activității Centrului. Această secție își desfășoară toate activitățile în strânsă colaborare cu responsabilul cu protecția datelor, responsabilul cu securitatea și responsabilul local cu securitatea informatică.